EnglezăArabăChineză (simplificată)cehăFrancezăGermanăItalianăPolonezăRomânăRusăSpaniolăsârb

Valu, 47 de ani, locuiește sub podul Battersea într-un cort. Nu este ceea ce și-a imaginat când a sosit în decembrie 2015, dar obținerea numărului național de asigurare și găsirea unui loc de muncă au durat mai mult decât se aștepta.

 

Cu o față bine bărbierită și unghii bine îngrijite, doar pachetul mare pe care îl poartă Valu dă dovadă a statutului său de fără adăpost. Face dușuri și se bărbierește în mod regulat la centrul de primire în timpul zilei, condus în parteneriat de Chelsea Methodist Church și Glass Door.

 

Când așteaptă să-și spele rufele, uneori ajută în bucătărie, pregătind prânzul și apoi face curățenie. El ajută și la traduceri atunci când este întrebat. „Fiind profesor, am o gramatică bună”, spune el cu o voce blândă și măsurată.

 

Valu preda într-un orfelinat românesc. „Am lucrat cu copii care au dizabilități. Predau toate disciplinele și chiar merg cu ei pentru a face injecții și medicamente atunci când au nevoie”, spune el.

 

„Am studiat geografia cartografică la universitate, dar nu am licență în acest domeniu”, adaugă Valu. El explică că nu avea cei 400 de euro pentru a obține certificarea necesară pentru a lucra ca cartograf, așa că a fost nevoit să renunțe la acest ultim pas.

 

Timp de treisprezece ani, el a fost și îngrijitorul principal al nepotului său, acum student la astrofizică în vârstă de 19 ani. „Este foarte deștept”, povestește Valu cu mândrie. El spune că mama nepotului său a plecat cu ani în urmă, iar tatăl băiatului (fratele mai mare al lui Valu) locuiește în Țările de Jos pentru a oferi bani pentru familie. Valu a avut grijă și de propria sa mamă, care își pierduse vederea înainte de a muri în urmă cu cinci ani.

 

Valu a venit la Londra din același motiv pe care îl fac majoritatea migranților europeni: pentru a crea un viitor mai bun.

„Vreau să-mi găsesc un loc de muncă, să-mi schimb viața și să-mi ajut fratele și nepotul... Vreau să-i fac mândri.”

Știe că va avea nevoie de puțin noroc și mai mult decât puțin ajutor.

 

„Această biserică mă ajută foarte mult”, spune el. Lucrătorii de caz Glass Door l-au sprijinit cu înregistrarea la agențiile de ocupare a forței de muncă și a folosit computerele organizației de caritate pentru a scrie și a tipări copii ale CV-ului său. El este pe lista de așteptare pentru adăposturile de noapte Glass Door de câteva săptămâni, dar încă nu a câștigat un loc. În iarna anului 2015/2016, cererea a depășit cu mult oferta.

 

Localnicii îi oferă uneori haine când trec pe lângă cortul lui din Battersea. Un vecin l-a angajat pe Valu pentru niște slujbe ciudate și s-a oferit chiar să-l lase pe Valu să-și folosească adresa de pe CV.

 

Valu are o istorie de a găsi o cale, așa cum arată cunoștințele sale decente de engleză. „Crând într-o țară comunistă, ei nu vor să știm engleza”, spune el. „Așa că am învățat din cărți, filme, muzică”, spune el. Filmele de comedie în limba franceză și engleză au fost mijloacele sale de predare preferate.

 

Imaginându-l pe Valu analizând buclele nesfârșite ale filmelor lui Hugh Grant, nu este greu să-l imaginezi eroul optimist din propria sa poveste de viață. Dar până acum nu a fost clar dacă se va dovedi a fi o comedie sau o tragedie.

 

Chiar astăzi, Valu îi spune lui Glass Door că și-a găsit un loc de muncă. Va livra mâncare cu bicicleta începând de mâine. Lui Valu îi place să meargă cu bicicleta și toată lumea este încântată. 

 

Este nevoie de un sat pentru a ajunge aici: un prieten a împrumutat o bicicletă, altul își va depozita rucsacul ziua și bicicleta noaptea. A trebuit să împrumute bani pentru un telefon. 

 

După ce Valu economisește niște bani, plănuiește să schimbe cortul său cu o cameră. El spune:

 

Lupt pentru acest job. Este bine să muncești, dar este și mai bine să faci o meserie pe care o iubești decât să faci ceva doar pentru bani.